5 minute de stil
- 28.03.13
- 1095
Primul curs « SPEEDCHANGE de stil personal » din Romania, "5 minute", are loc pe 13 si 20 aprilie in Bucuresti, cu specialistii in moda Ovidiu Buta si Ana Morodan
« In trucuri care-ti iau numai 5 minute iti poti gasi adevarata ta poveste de stil, detaliile care sa-ti construiasca o imagine dincolo de rigorile vremurilor, limitarile preturilor sau nelinistile tendintelor din revistele de moda » este promisiunea pe care o fac Ovidiu Buta si Ana Morodan, stilistii si consultantii de imagine care vor sustine primele cursuri de « transformare rapida (SPEEDCHANGE) de stil personal » din Romania.
« Sa dai valoare fiecarei alegeri vestimentare, sa o domini si sa nu o lasi niciodata "sa te poarte", asta este elementar in construirea unui stil personal remarcabil. Moda inseamna “democratie”, alegeri care sa vorbeasca despre tine lumii, “o armura care sa te apere de rutina zilnica”. Trebuie sa scapam de dictatura tendintelor, a temerilor “faux pas”-urilor, mai ales azi, cand nimic nu mai este prea mult sau nepotrivit. Singurele reguli “in picioare” trebuie sa fie sa te stii bine, sa-ti cunosti preferintele, punctele de forta, puterea sarmului tau si cateva reguli clare, de estetica elementara. Atat. Restul, cand e vorba de stil, vine firesc si poate sa-ti rescrie istoria personala. Iar trucuri bine organizate, care sa-ti ia 5 minute, pot face cu-adevarat minuni”, spune Ovidiu Buta, unul din personajele “fashion” care a scris istoria modei ultimilor 20 de ani in Romania, personaj controversat si admirat, “cinicul”, cum ii spun colegii, admiratorii, contestatarii.
In 2 ore de curs, pe 13 si 20 aprilie, la Palazzo Lido, cel mai frumos palat Belle Epoque din inima orasului (fosta Casa Angelescu, pe C.A. Rosetti, la numarul 13), participantele vor primi evaluari si fise de stilism personalizate, un kit de idei de imagine si branding personal, de trucuri de transformare rapida, idei de shopping personalizate, solutii de povesti personale de moda si de reorientare a garderobei, toate organizate pe module speciale care sa permita transformarea profunda sau regasirea stilului fara cusur.
“Totul, incredibil de simplu si surprinzator de remarcabil. Elegant dincolo de vremuri. In numai 5 minute”.