Campania ”Planifica Neprevazutul!” continua lupta pentru reducerea numarului de sarcini nedorite in Romania

  • 24.04.14
  • 798

 Viata sexuala si contraceptia reprezinta inca subiecte tabu pentru multi romani, in timp ce numarul sarcinilor nedorite (in special la adolescente) si a copiilor abandonati in maternitati este in continuare foarte mare. In acest context, Societatea de Educatie Contraceptiva din Romania (SECS) continua sa atraga atentia, prin intermediul campaniei „Planifica Neprevazutul!”, asupra importantei contraceptiei pentru o viata sanatoasa, extinzand elementul informativ al campaniei pentru toate metodele de planificare familiala disponibile in Romania.

Asociatia de Planificare Familiala din Romania (APFR) se alatura campaniei ”Planifica Neprevazutul!” Membri asociatiei contribuie la diseminarea mesajelor campaniei, atat in mediul rural, cat si in cel urban. Pe www.planificaneprevazutul.ro, pot fi gasite adresele tuturor cabinetelor de planificare familiala din tara din reteaua Ministerului Sanatatii. La aceste cabinete poate apela orice persoana, fara bilet de trimitere, iar consultatiile sunt gratuite.

„Zilnic, in cabinetele de planificare din toata tara intra zeci de oameni in cautarea unor raspunsuri privind viata sexuala, contraceptia si, in general, sanatatea reproducerii. Speram ca prin aceasta campanie sa ajungem la un numar si mai mare de oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Pentru fiecare exista o metoda contraceptiva potrivita si sigura, iar optiunile trebuie analizate cu ajutorul specialistilor”, declara Cristiana Birladeanu, Presedinte al Asociatiei de Planificare Familiala din Romania.

„Numarul sarcinilor nedorite este inca foarte ridicat in Romania, cu o incidenta alarmanta in randul tinerelor. Pentru evitarea acestor situatii, este necesara utilizarea unei metode contraceptive eficiente. Campania Planifica Neprevazutul! si-a propus sa ii ajute pe cei care sunt preocupati sa aiba o viata sexuala sanatoasa cu informatii si, mai mult, cu consiliere personalizata. Pentru a fi oricand la indemana celor care au nevoie de noi, www.planificaneprevazutul.ro poate fi accesat acum si de pe orice tableta sau telefon care dispune de conexiune la internet ”, adauga Dr. Borbala Koo, Director Executiv, SECS.

planifica neprevazutul

Pe www.planificaneprevazutul.ro, vizitatorii pot intra in direct cu medicul specialist prin intermediul webinariilor desfasurate de doua ori pe luna. De asemenea, oricine poate adresa intrebari la doctorul@planificaneprevazutul.ro, iar specialistul Planifica Neprevazutul! raspunde fiecarui e-mail in parte.

„Numarul impresionant al celor care ne-au adresat intrebari in cadrul webinariilor sau pe e-mail ne-a dat dimensiunea reala a nevoii de informare a oamenilor. Suntem aici sa vorbim deschis despre anticonceptionale, beneficiile non-contraceptive ale acestora, contraceptia de urgenta si alte metode potrivite pentru fiecare etapa a vietii sexuale si pentru fiecare situatie”, spune Dr. Mirela Popa, medic primar obstetrica-ginecologie, MedLife.

Campania isi doreste sa depaseasca granitele actuale, prin derularea de noi actiuni de informare si educare a publicului. Lansata in octombrie 2013, „Planifica Neprevazutul!” este o campanie de informare si educare a publicului in ceea ce priveste contraceptia si contraceptia de urgenta. Utilizate corect contraceptivele moderne au o eficienta foarte mare, unele chiar de 99,7%. Pentru orice contact sexual neprotejat, administrarea contraceptiei de urgenta in maximum 72 de ore poate preveni aparitia unei sarcini nedorite.

Date statistice

Potrivit studiului „Emergency Contraception Study”*, efectuat in 2013 de compania globala de cercetare Millward Brown cu sprijinul Gedeon-Richter Plc.:
• Femeile din Romania au 1-3 parteneri de-a lungul vietii (43% dintre respondente) sau 4-5 parteneri (13%).
• 98% dintre femeile din Romania stiu despre existenta pilulelor anticonceptionale, dar numai 25% folosesc aceasta metoda contraceptiva.
• Majoritatea (48%) prefera sa se bazeze pe metode cu risc crescut in ceea ce priveste aparitia unei sarcini nedorite - metoda retragerii (coitus interruptus) sau metoda calendarului.
• Mai mult de jumatate spun ca anticonceptionalele sunt usor de procurat si de folosit si ca ar recomanda aceasta metoda si altor persoane. Cu toate acestea, o mare parte dintre ele si-au exprimat o retinere in utilizare, motivata prin eventualele efecte negative ale acestora.
• 68% dintre femeile chestionate au folosit contraceptia de urgenta in ultimele 12 luni.

*Studiul „Emergency Contraception Study” a inclus si un esantion de peste 500 de romance cu varsta cuprinsa intre 16-49 ani care au raspuns intrebarilor pe tema obiceiurilor de utilizare si a atitudinilor cu privire atat la metodele contraceptive in general, cat si la contraceptia de urgenta. Intervalul de confidenta 95% - marja de eroare 5%.