Colectia H&M pentru Primavara/Vara 2012
- 19.01.12
- 2438
Distinse si fluide: aceastea sunt siluetele care conteaza la H&M in primavara aceasta, fiind caracterizate printr-o combinatie intre croiul modern si feminitatea romantica, oferind posibilitati infinite pentru definirea stilului personal. Costumul alb cu croiala bine definita este o piesa esentiala de stil; purtat cu pantofi stil teddyboy si asortat cu un maiou din jerseu pe dedesubt, look-ul capata un aspect indulcit.
Pentru a crea un stil cu o forma mai lejera, sunt disponibile jachetele drapate tip chimono si rochiile petrecute, aceasta tendinta fiind accentuata de pantalonii largi care adauga un plus de volum. Mixeaza si asorteaza piesele vestimentare intr-un stil jucaus pentru a crea un look personal, completat de accesorii precum bratari si ochelari de soare de culoare alb stralucitor. „Imi plac mult tendintele elegante si mature ale acestui sezon, dar care sunt usor de purtat si pot fi combinate intr-o multime de stiluri. Noile materiale sunt foarte importante in acest sezon si adauga un element de noutate formelor deja cunoscute”, declara sefa Departamentului de Design de la H&M, Ann-Sofie Johansson.
SILUETA: Distinsa si fluida.
CULORI: Alb si culori neutre cu culori fructate, precum galben, portocaliu sau verde-mar, combinate cu tonuri estompate, caisa sau bleu ciel.
MATERIALE: Bumbac si jerse, matase naturala, piele, organza, in.
DETALII: Detalii bine definite si finisaje care evidentiaza look-ul androgin, in contrast cu articolele vestimentare delicate, cu incretituri, petrecute si plisate care sporesc volumul, pastrand totodata forma.
ARTICOLE CHEIE: Costum alb, maiouri din jerseu, jachete de piele fara maneci, rochii-camasa, jachetele drapate tip chimono, jachete scurte matlasate, veste drapate, rochii petrecute, pantaloni largi.
ACCESORII CHEIE: Pantofi stil teddyboy sau platforme cu talpa din lemn, bratari multiple, coliere din piele, genti clutch, ochelari de soare albi.