Colectia toamna-iarna 2011-2012 NICHI CRISTINA NICHITA
- 22.09.11
- 1012
Pentru sezonul toamna-iarna, NICHI CRISTINA NICHITA propune imaginea unei femei complexe, ce adopta cu multa naturalete un look lejer, exploatand feminitatea.
Imprimeurile animal print (leopard, tigru), sau cele geometrice, prezentate intr-o varietate cromatica si dimensionala, nuantele si tonurile electrice, contrastele puternice cald-rece, mat-peliculizat reprezinta nota de originalitate si noutatea absoluta a colectiei. Combinatiile cromatice alb-negru si accentele de piele contribuie in egala masura la imaginea de ansamblu a divei romantice: puternica, stilata si senzuala. Paleta cromatica trece de la tonuri tomnatice de bej, bleumarin si roz pal, catre mov, ciclame si albastru electric, contrastand parca cu venirea anotimpului intunecat si rece.
Rigurozitatea liniei business este atent completata de sacouri casual si rochii lejere, fluide, in stilul aparent simplu dar minutios studiat cu care brandul s-a consacrat. Detaliile sunt cele care detin secretul elegantei: trenciurile si sacourile sunt accesorizate cu piele, nasturi metalici, tighele de ornament si aplicatii indraznete; fustele si rochiile au cordoane si jocuri de volum indraznete. O atentie deosebita este acordata alegerii texturilor: de la denim si doc pentru tinutele casual-office, jerse, bouclee si stofe fine in linia business, si pana la brocart, dantela si matase naturala in linia de ocazii speciale.
Colectia este pusa in vanzare in magazinele NICHI CRISTINA NICHITA din toata tara si pe shop-ul online: www.shop.nichi.ro.