OTTO este o alternativa la comertul clasic de fashion
- 26.04.07
- 1397
Grupul OTTO isi lanseaza pe piata romaneasca catalogul principal. In peste 400 de pagini ce reunesc branduri cu renume la nivel mondial, catalogul OTTO inseamna un shopping-center premium, deschis tot timpul si accesibil telefonic, prin posta si online. Catalogul german aduce branduri de renume mondial - Morgan, Tom Tailor, Esprit, Adidas, Laura Scott, Puma, Lascana si altele - care pozitioneaza OTTO in Romania pe segmentul medium-high, cu produse de fashion feminin si masculin, colectii pentru copii sau accesorii de decor. Produsele se adreseaza segmentului urban din toata tara, persoanelor cu program foarte incarcat, femei si barbati, pentru care raportul timp castigat/calitate a produselor este decisiv in materie de cumparaturi. Catalogul tiparit a fost distribuit deja, in toata tara, in 100 mii de exemplare gratuite; acesta ajunge la clienti la fel de simplu si prin acelasi sistem ca si produsele comandate efectiv, folosindu-se de optiunile diversificate de comanda: serviciu de call-center, talon de comanda, telefon, fax sau online, la www.ottoonline.ro. Catalogul OTTO va fi disponibil in 2 editii principale: Primavara-Vara, lansat recent si Toamna-Iarna disponibil din septembrie 2007, respectiv editii speciale, cu un numar limitat de pagini, prezenta sezoniera si distributie extinsa.