Nu mai respectati reguli vestimentare absurde!

  • 22.07.10
  • 2073

Traim intr-o Era Pop-Art. E totul culoare in jurul nostru, sunt o sumedenie de mesaje, sloganuri, tipete, milioane de imagini, ne domina tehnologia. In acest haos aparent, este nevoie de multa inventivitate ca sa iesi in evidenta. Traim intr-o societate star-system, centrata pe individ si pe farmecul pe care acesta il exercita in jurul sau, in cercul sau de prieteni, pretudindeni. Prin hainele pe care le porti, prin gesturile pe care le faci, ideile pe care le exprimi fata de ceilalti, iesi in evidenta, te faci remarcat. Atunci, cum ar mai putea fi vorba despre reguli de vestimentatie cand de fapt suntem toti atat de diferiti?!

Cred ca singura regula in materie de vestimentatie este dezvoltarea unor abilitati vizuale proprii si al unui simt estetic, pentru ca hainele le porti intr-un anume fel, pentru ca asa simti si pentru ca vrei sa comunici nonverbal cu cei din jur.

1.     De exemplu, cum ii poti interzice unei firi dinamice, vesele, optimiste sa nu poarte mai mult de trei culori? Uitati de aceasta regula! Culorile sunt minunate, iar ele va pot da o stare de spirit nemaipomenita. Cred ca singura sugestie pe care pot sa v-o fac atunci cand va aventurati sa purtati multe culori, ar fi aceea de a avea grija la tipul de material pe care il au obiectele vestimentare alese. In general, acestea trebuie sa intre cam in aceeasi nota, ca textura, stralucire, senzatie pe care o lasa la atingere, sa se potriveasca.


                                                                                                               (Sursa imagine)


                                                                                                                  (Sursa imagine)

Un exemplu special pentru ceea ce am spus mai sus, mi se pare stilul vestimentar din aceasta imagine. Compozitia look-ului merge pe o dominanta de oranj-caramiziu si fucsia, aceste pete de culoare avand rolul de a "linisti" explozia de culori si forme de pe rochita. De asemenea, caramiziul mai intens al pantofilor ajuta la echilibrarea estetica a vestimentatiei. Si in cazul primului exemplu, albastrul blugilor are rolul de a contrasta vizual cu acea nebunie de culori si inflorituri, de pe geanta si camasa.

Sub forma de "tips", puteti retine acest aspect: puteti combina oricat de multe culori vreti, iar daca reusiti sa gasiti o formula prin care sa atenuati agitatia coloristica cu zone de calm monocrome cum ar fi o jacheta, o pereche de pantaloni, un cardigan,  sau poate o esarfa, atunci veti obtine rezultate deosebite.


2.     “Regula asortarii”… Nimic nu mi s-a parut mai nepotrivit decat sa ii indoctrinezi pe oameni cu aceasta "regula", care nu face in fapt decat sa provoace si mai multe catastrofe vestimentare. Am observat mania femeilor pentru a se asorta si iata la ce se ajunge: rochie rosie, geanta rosie, cercei rosii… si nu faci decat sa te transformi intr-o mare tomata! Da, ar avea cumva sens ideea asortarii culorilor, daca ea nu ar fi prost inteleasa. In estetica, unul dintre principii este repetitia. Realizezi cumva un echilibru estetic, repetand un strop din culoarea bluzei, poate la pantofi sau in imprimeul pantalonilor. Dar sa nu exageram! Iar dictionarul spune clar: "a asorta = a aseza laolalta diverse lucruri pentru a forma un tot armonios". Deci in niciun caz a asorta nu inseamna ca trebuie sa purtam aceeasi culoare din cap pana in picioare sau sa ne cautam innebunite o geanta cu aceeasi culoare pe care o au pantofii cei noi! "Un tot armonios" il putem obtine in diverse feluri, mai ales daca ne dam libertatea de a ne juca. Nu, nu e musai ca geanta sa aiba aceeasi culoare precum cea a pantofilor!


                                                                                                               (Sursa Imagine)

  
                                                                                                                 (Sursa imagine)

Si aici un  exemplu frumos, nu? Geanta supradimensionata de culoare nuda scoate in evidenta tinuta  cuminte in dungi, negru si denim.                                           


3.     “Nu poti combina elemente sport (tricou, tenisi, etc.) cu elemente ale stilului elegant”. Oare?! Mai vedem. Este intr-adevar riscanta combinatia si daca nu ai grija, poti usor cadea in capcana kitch-ului, insa si acesta este un mit care ar trebui spulberat. La un party de exemplu, poti face diferenta prin indrazneala de a combina cele doua stiluri. Pe la Hollywood se poarta de o vreme buna pantofii sport, la costumul de gala, pe covorul rosu.



                                                                                                                            (Sursa)

Iata ca uneori, barbatii ne dau lectii in materie de stil! Am avut o placuta surpriza sa descopar acest stil vestimentar care combina de minune elemente ale elegantei masculine (pantalonii, blazerul, ceasul) si tricoul marinaresc casual.


                                                                (Sursa imagine)

In varianta feminina... Cu pantofi sport reinterpretati intr-o maniera mai delicata, feminia, cu geanta plic si accesorizata, rochia sporty, devine foarte sic, pentru o dupa-amiaza de vara...


4.     Imprimeurile… Si acesta este un subiect delicat. Cred ca ati auzit de multe ori inderdicte de genul: “Nu purta carouri si dungi sau imprimeuri pepite, sau florale!” Nu stiu de unde a venit aceasta “regula”, poate tot din dorinta de a-i ajuta pe oameni sa evite gafele vestimentare, dar cred ca acest interdict a facut mai mult rau limitand libertatea de exprimare a oamenilor. Iata cat de frumos se combina imprimeul in tabla de sah cu acele flori jucause, parca pictate:


                                                                               (Sursa imagine)

Estetic vorbind, putem spune ca aici este vorba deja despre arta!




                                                                                                                         (Sursa imagine)

Ca si aici, de altfel. Fata din imagine combina in mod ideal dungile si jocul de culori al planetelor de pe rochita, o indrazneala foarte artistica si de apreciat. De asemenea, dupa cum am aratat si intr-o postare pentru blogul Envy, exista aceasta tendinta de a folosi obiecte de lenjerie intima ca vestimentatie de strada. Desigur, e nevoie de foarte mult curaj.


                                                                                  (Sursa)
Aveti un exemplu bun pentru felul in care puteti combina imprimeurile asa cum nu ati mai facut-o niciodata si mai sus, dar imaginea face de asemenea o buna introducere pentru urmatorul punct.

5.    Accentele de culoare sunt si ele blamate de eticheta vestimentara clasica si cred, datorita aceleiasi "isterii cu asortatul", cand de fapt, accentele de culoare nu fac decat sa potenteze o aparitie vestimentara, prin constrastul pe care il ofera, atragand atentia catre un element vestimentar forte, special, care ne place si pe care vrem sa il observe si cei din jur.


                                                                   (Sursa imagine)

Acolo unde domina nonculorile, o geanta rosie poate da o nota autentica de originalitate. Observati, decupajul pantalonilor stretch este asemantor cusaturilor de pe posetuta rosie. Este vorba despre acea idee de reptitivitate despre care va vorbeam la inceput. Nu este musai sa repetati culori sau material textil in compozitia tinutei vestimentare, ci puteti sa va ganditi si la astfel de detalii grafice.


                                                                                                                                    (Sursa imagine)
Aici, albastrul marin al sandalelor este minunat alaturat acestei combinatii de negru si buline, bej si accesorii aurii. Eu am ales sa va arat doua exemple in care accentele de culoare sunt oferite prin intermediul posetei sau al pantofilor, insa desigur accentele ar putea fi asigurate si de esarfe, ciorapi, leggins sau bratari.



de Jullie S.




Etichete:

alergie por sani regim marea moarta bio cosmetice naturale aranjamente florale colagen demachiere epilare exfoliere rinoplastie tonifiere Bucuresti mall despre imbracaminte ziua femeii cizme de vara coca zaboloteanu botine de sezon melanina ph paraben caudalie produse de infrumusetare rexona Marilyn Monroe ce mai buna femeie laura cosoi militar printuri pulovere fuste din denim rochii africane stil urban apa termala astringent cuticule gomaj fond de ten hidratare protectie solara tonic ten sensibil creme ten sensibil scrub trucuri imbracaminte barbati blugi barbati pijama pharell samsung femeie reduceri tricouri barbati pantaloni sprider genti sprider autobronzant celulita vitamina e dieta crestere sanatoasa vergeturi imbracaminte masculina Adrian Oianu design vestimentar oianu Lady Gaga arta contemporana 2010 fps ten normal ten uscat demachiant Adelina Ivan jolidon copiii responsabilitate sociala autostrada ruj rosu 1 mai haute-couture catalin botezatu bsb trusa de machiaj abdomene colectie noua colectie iris top 10 designeri shooting Absolutely Fabulous Fashion&Vintage Fair diana enciu alina tanasa plaza romania frigider creme hidratante de noapte blazer produse naturiste apivita only for you rochii clasice medex tutorial breslo outlet shopping premii vouchere de cumparaturi odihna vichy tipuri de silueta tinuta de nunta Centrul Vechi musette tinute spectaculoase baneasa riduri fine leggins garnier Andra men fashion week designeri accesorii palarii tricouri polo orsay kenvelo discount braiconf depilare benzi depilatoare placa de par placa de par remington lanvin Irina Lazareanu lara stone trends by adina buzatu adina buzatu Alexander Mcqueen designeri romani designeri romani ana festival tricou marinaresc tricou in v